A dori pacea, limitându-te la materie, cu înlăturarea lui Dumnezeu, duce la iluzie şi în final nu aduce nimic.
În concluzie: într-o lume în care conform legii ei fundamentale se armonizează prin lupta contrariilor, numai pacea spirituală interioară (a ceea ce nu este materie deci) poate adduce în noi şi determina în jurul nostru o lume a păcii.
Astfel, socotim că: împăcarea personală, a fiecăruia dintre noi, cu Dumnezeu, apoi cu aproapele şi cu noi înşine, reprezintă singura contribuţie reală la cauza păcii, pace între oameni “de bună voire” prin “mărire întru cei de sus” (Lc. 9. 35.)
