Dacă disciplii ar fi ştiut, (sau, dacă au ştiu, n-ar fi uitat) că nu sunt singuri în barcă, că cel care este cu ei este dumnezeu, atunci nu aveau de ce să se teamă.
Ei “credeau” că Isus este Dumnezeu. Faptul că-l scoală” şi-I cer să-I salveze, dovedeşte că într-un anumit fel credeau în El, dar adevărata credinţă ar fi fost să nu-l trezească, aşa cum pentur noi aflaţi în barca vieţîi să nun e închipuim că Dumnezeu nu este în “barca” noastră, şi să ne speriem că suntem singuri!
Isus asta le impută şî o face cu formula : “puţin credincioşilor”.
Mă întreb dacă ucenicii l-ar fi trezit spunându-I “Doamne, e o furtună mare”, mă întreb ISus i-ar fi certat că sunt oameni de “puţînă credinţă?”
Căci aşa a făcut Sfânta Fecioară la
Sunt nuanţe care denunţă anumite poziţii sufleteşti.
Dar: Este bine să ne rugăm pentru orice. Ca act de încredere în Dumnezeu rugăciunea îşi păstrează toată valoarea.
